CONSTITUŢIA ROMÂNIEI ; ARTICOLUL 16 ; Alin.(2) : ,, NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE" !? O frază de dânşii inventată!! Blogul unui fost discriminat in propria-i ţară!! Nu vă doresc şi vouă!! Un blog despre putregaiul politic din Romania. Un raft, din Biblioteca mea de frământări si gânduri ...

joi, 29 decembrie 2011

Lume, lume! Vino lume sa ne vezi! Anul nou v-aduce vouă un Boc vechi şi-o Leană nouă!


După ce i-au cam luat în balon pe pensionari, bugetari şi pe alte categorii de oameni ai muncii de la oraşe şi sate, adresându-le tradiţionala urare „Să bociţi bine!”, premierul Boc şi apropiaţii săi au cam ajuns acum la scena balconului din 21 decembrie 1989. Cocoţaţi încă în sediu, ei sunt tot mai asaltaţi de alegători, care nu doresc altceva decât să le aplice o ditamai ştampila, unde nimeresc: pe spinare, la ficaţi sau la pifometru.

Evident, pentru a calma mulţimea tot mai nerăbdătoare să ajungă la el, Boc a făcut, mai ales în ultima vreme, tot soiul de promisiuni apetisante şi, chiar dacă îngheţarea salariilor şi a pensiilor a ajuns literă de lege, premierul e sigur că va găsi resurse pentru două-trei pomeni electorale decente la anul. Nu de alta, dar dacă nu dă nimic, riscă să i se zgâlţâie scaunul de sub fund şi Boc, fiind mititel, sigur o să cadă mai de sus decât ceilalţi. Aşa că el nu se sfieşte să promită, voalat, nişte sute pe frunte miticilor, ba şi decontarea de la buget a tuturor cheltuielilor legate de Apocalipsă.

Dar iată că, între timp, presiunile se acutizează şi geaba încearcă să-l convingă Roberta Anastase, calculatoarea PDL-ului, că miile de oameni care-i cer capul nu sunt, de fapt, decât vreo cinci sute, căci premierul tot se teme. Cu atât mai mult cu cât ministrul de Interne l-a înştiinţat că elicopterul e pe Palat, gata de decolare, dar, la cât combusibil au furat anul ăsta miliţienii, nici măcar până la Târgovişte nu-l mai poate duce, fiindcă sigur face pana Igaşului pe la Ciolpani. Acum, singura speranţă a lui Boc e să-l scape cumva Oprea. Iar generalul făcut la apelul bocancilor a găsit, se pare, soluţia salvatoare: o să-i dea jos premierului căciula aia de astrahan de pe cap şi-o să le spună pensionarilor revoltaţi că a venit, mititelul, cu colindul şi s-a rătăcit de urători…

Sursa:
Academia Catavencu
Autor

========================
==============
========

marți, 27 decembrie 2011

A venit si momentul adevarului. Apocalipsa taxelor si impozitelor locale


Taxele și impozitele locale ar putea crește cu până la 50 la sută, a anunţat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu. Deși valoarea taxelor locale sunt atributul autorităților locale, Ialomițianu a declarat că ministerul poate modifica legea care prevede pragul de majorare a acestora, deci poate limita cererile autorităţilor locale de mărire a taxelor şi impozitelor peste un anumit nivel.



"Avem discuţii cu autorităţile locale să modificăm acel articol care ar permite autorităţilor locale să majoreze cu 20% taxele locale. Unii vorbesc de o modificare de 50%", a declarat ministrul finanţelor în casdrul unui interviu la postul public de televiziune.


"Este o variantă să lăsăm primăriile să majoreze la 50% dar trebuie să impunem criterii stricte. Nu orice regiune poate să îşi mărească taxele. Putem merge chiar pe zonele sau cartierele unei localităţi", a explicat ministrul. "S-ar putea ca, de exemplu, cartierul Primăverii din Bucureşti să aibă parte de un impozit mai mare iar alte cartiere, mai sărace, să plătească taxe mai mici", a exemplificat el.

Sursa:



Debandada multor administratii locale,
borduriadele, artizienele cantarete, colorate, pomisorii exotici etc.etc. ...
A venit vremea, sa platim din greu ... “parandărătul”!
50%,
Majorări preconizate la taxe si impozite locale!
O nebunie, in toata splendoarea ei!
Admin

marți, 20 decembrie 2011

E de bine cand e de rau?! Cazului Aura Vasile, Ponta ii pune punct!


Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, pentru gândul, că orice membru PSD care şi-a pierdut această calitate se poate reînscrie în partid după un an de la demisie.

Chiar dacă Marian Vanghelie şi Aura Vasile au anunţat că decizia acesteia de a pleca la UNPR nu mai este de actualitate şi că deputatul PSD doreşte să rămână în partid, preşedintele PSD susţine că acest lucru ar putea fi imposibil în acest moment.
"Conform Statutului cel care îşi pierde calitatea de membru PSD poate reveni peste un an în partid. Când treci în alt partid îţi pierzi automat conform legii şi statutului calitatea de membru al PSD. Din punctul meu de vedere nu există niciodată excepţii de la Statut şi de la lege şi asta nu mă răzgândesc niciodată şi în nicio situaţie",
a declarat pentru gândul preşedintele PSD.

În articolul 35 din Statutul PSD se prevede că: "solicitarea pentru reprimire în partid pentru persoanele care au fost sancţionate cu excludere sau şi-au pierdut calitatea de membru prin înscrierea în alte partide, poate fi luată în dezbatere şi aprobată de conducerea organizaţiei din care a făcut parte, după trecerea unui termen de minim un an de la data excluderii sau a pierderii calităţii de membru"

Deputatul Aura Vasile a trimis ieri un document Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor în care îşi anunţă înscrierea în grupul parlamentar al UNPR începând de astăzi. Scrisoarea a fost citită în plenul Camerei de vicepreşedintele Ioan Oltean (PDL), chiar dacă Aura Vasile a sunat-o pe Roberta Anastase şi i-a cerut să nu fie citit documentul.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că în discuţia pe care a avut-o cu Aura Vasile aceasta nu i-ar fi spus că revine asupra deciziei, ci doar să amâne momentul în care anunţul să fie făcut public în plenul Camerei.
20.12.2011
Sursa:
===========================
============


19.12.2011.
Surpriză de proporţii la PSD Bucureşti. Mâna dreaptă a lui Marian Vanghelie, deputatul Aura Vasile a demisionat din PSD şi s-a încris în UNPR-ul lui Gabriel Oprea. Oficializarea "transferului" a avut loc astăzi, când la la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a ajuns cererea deputatului de a activa în cadrul grupului progresist.



"Am hotărât să vin alături de foştii mei colegi, cei care au demonstrat, spre deosebire de alţii, că au valori şi principii solide. Sunt un om de stânga şi împărtăşesc valorile UNPR, singurul partid care mai reprezintă astăzi stânga românească. După cum spun şi colegii mei din UNPR, nu plec din Kiseleff şi rămân mai departe aşa cum mă ştiţi, războinică şi dedicată cauzei în care cred, aceea de a-i sprijini pe oamenii care muncesc, pe pensionari şi pe tineri, pe toţi cei care au de suferit în aceste vremuri grele", susţine Aura Vasile, potrivit unui comunicat al UNPR.

Vanghelie: "Eu nu plec din PSD"

Fostul preşedinte al organizaţiei PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, pentru gândul, că nu intenţionează să plece din PSD şi că nu ştia de demisia omului său de încredere deputatul Aura Vasile.

"Să fie clar, eu nu plec din PSD. Păi ce câştig eu ca să plece Aura Vasile la UNPR, era un om de bază al organizaţiei PSD Bucureşti. Nu câştig nimic. Încerc acum să vorbesc cu ea", a afirmat primarul Sectorului 5.

Acesta a adăugat că nu cred că Aura Vasile se va duce la UNPR, chiar dacă este supărată pe conducerea partidului.
"Nu cred că Aura Vasile se va duce la UNPR. Cred că este supărată, cred că are şi motivele ei să fie supărată, cred că are şi dreptate să aibă motive, dar nu cred că va face pasul până la final. Aura Vasile s-a supărat pe cei din conducerea partidului",
a subliniat Vanghelie.

În final, vicepreşedintele PSD a spus că este stresat şi că încearcă să o convingă pe Aura Vasile să revină asupra deciziei.

Preşedintele PSD Victor Ponta nu a părut foarte afectat de plecarea Aurei Vasile la UNPR. "Credeţi că stă lumea în loc dacă a plecat Aura Vasile?!", a spus liderul social-democraţilor

UPDATE. Surse de din PSD au declarat, pentru gândul, că, în timpul unei discuţii cu Marian Vanghelie, Aurei Vasile i s-a făcut rău şi a leşinat fiind transportată la spitalul Universitar din Bucureşti. Anterior acestui moment, susţin aceleaşi surse, i-a ar fi spus că-i pare rău pentru gestul său, fiind dispusă să revină asupra deciziei.
Sursa:
Aura Vasile a demisionat din PSD şi s-a înscris în UNPR. Vanghelie, pentru Gândul: “Sunt stresat". Aura Vasile a leşinat în timpul unei discuţii cu Vanghelie. UPDATE

Despre ce se intampla in PSD, vom mai afla, vom mai vorbi.
Problema este: cui serveste?
Timpul va decide!
Admin

duminică, 20 noiembrie 2011

Germania la momentul adevarului. Nori negrii bântuie Uniunea Europeană. Datoria nemților este uriașă!


"În Germania, oameni au senzația că țara nu are nicio problemă, că Germania este lipsită de datorii și că ceilalți sunt îndatorați excesiv. În realitate, nivelul datoriei germane este îngrijorător".

Cel care a spus aceste vorbe nu este nici Roubini și nici alt economist de la care ne-am obișnuit să răspândească opinii pesimiste. Este vorba chiar de președintele consiliului de miniștri ai Finanțelor din zona euro, nimeni altul decât Jean-Claude Juncker.

Acesta a declarat într-un interviu pentru Bonner General-Anzeiger că datoria Germaniei este mai îngrijorătoare decât cea a Spaniei.

"Numai că nimeni nu vrea să știe asta", a spus luxemburghezul, care a adăugat că "Este mai confortabil să spui că oamenii din Sud sunt leneși. Nu este deloc așa".

Dacă aruncăm o privire pe cifrele Eurostat, Juncker pare să aibă dreptate într-o oarecare măsură: datoria Germaniei este de 83,2%, în timp ce Spania are o datorie publică de 61%.

 Deutsche Welle: Nori întunecaţi la orizontul economiei germane


În prezent, Germania este, fără îndoială, locomotiva conjuncturii economice europene. În timp ce la nivelul zonei euro, în perioada iunie - septembrie, nu s-a înregistrat decât o creştere economică de 0,2 procente, în Germania economia înfruntă cu stoicism ciza. Mai mult, se află pe o traiectorie ascendentă. Persepctivele nu sunt, însă, la fel de pozitive, consideră unii experţi.

Experţii Centrului de Cercetări Economice Europene, ZEW, din Mannheim, privesc cu scepticism spre viitor. Aceştia estimează o evoluţie extrem de slabă a economiei germane, aşa cum nu s-a mai înregistrat din octombrie 2008. Cu toate acestea, Uwe Angenendt, economist-şef la Banca BHF, se aşteaptă doar la o recesiune destul de "blândă", în condiţiile în care piaţa muncii e stabilă, în care veniturile sunt bune, iar economia germană este influenţată puternic de situaţia de pe piaţa internă.

Eurogrupul se pregăteşte de plecarea lui Juncker

Eurogrupul, care îi reuneşte pe miniştrii de finanţe ai statelor din zona euro, se pregăteşte să numească un preşedinte permanent de la mijlocul anului 2012, când va expira mandatul actualului lider, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker.

În ultimele luni, s-a vehiculat ideea conform căreia comisarul european responsabil cu afaceri economice şi monetare Olli Rehn ar putea deveni noul preşedinte al Eurogrupului. Rehn primit recent noi atribuţii şi puteri din partea preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, iar numeroşi observatori spun că decizia anticipează noua funcţie pe care comisarul ar urma să o aibă în cadrul Eurogrupului.

A fi preşedintele Eurogrupului înseamnă a fi imparţial

Totuşi, există dubii în cadrul Comisiei Europene asupra consecinţelor unei astfel de numiri pentru Rehn şi pentru succesorii săi în postul de comisar european pentru finanţe. "A fi preşedintele Eurogrupului înseamnă a fi imparţial, iar aceasta ar putea diminua puterea Comisiei de a face propuneri. Încă analizăm dacă merită făcută o astfel de mutare",
a declarat un oficial UE pentru EurActiv.
Sursa:


Citesti. Te intrebi. Te minunezi.
Ce urmeaza?
Admin

vineri, 4 noiembrie 2011

CHINA, Superpower! CHINA, o mare putere spaţială!


China a făcut miercuri seară încă un pas pentru a deveni o mare putere spaţială, reuşind să conecteze pe orbită două vehicule spaţiale ce nu aveau echipaje umane la bord, o etapă crucială pentru construirea unei staţii spaţiale prevăzută pentru anul 2020.


La ora 17.36 GMT, miercuri, vehiculul Shenzhou VIII s-a conectat cu modulul Tiangong-1, la o viteză de aproximativ 28.000 de kilometri/ oră, la o altitudine de 343 de kilometri, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Programului chinez pentru zboruri spaţiale, Wu Ping.


Shenzhou ("Vehicul divin") VIII a decolat marţi de la baza spaţială Jiuquan, de unde a fost lansat pe 29 septembrie şi modulul de teste Tiangong-1 ("Palatul celest").


Liderii chinezi, printre care s-a aflat premierul Wen Jiabao, au urmărit, de la Centrul de control de la Beijing, transmisiunea televizată a acestei operaţiuni, descrisă de presa chineză ca un "sărut spaţial". Preşedintele chinez Hu Jintao, care se află în Franţa, unde participă la Summitul G20 de la Cannes, a trimis un mesaj de felicitare.

Shenzhou VIII şi Tiangong-1 vor rămâne conectate timp de aproape 12 zile, înainte de a se separa şi de a se conecta apoi din nou pentru două zile. După a doua separare, Shenzhou VIII va reveni pe Terra pe 17 noiembrie, a precizat Wu Ping într-o conferinţă de presă.


Stăpânirea procedurilor de conectare pe orbită reprezintă o etapă crucială în cucerirea spaţiului, reuşită deja de ruşi şi de americani încă din anii 1960. Wu Ping a subliniat faptul că după o etapă de cooperare cu ruşii, în anul 2000, chinezii au dezvoltat singuri tehnologia necesară pentru astfel de misiuni spaţiale.


Conectarea a fost realizată în cadrul unui program ce vizează înzestrarea Chinei, în decursul unui deceniu, cu o staţie orbitală, pe care un echipaj de astronauţi va putea să locuiască într-o deplină autonomie pentru mai multe luni, după modelul fostei staţii spaţiale ruseşti MIR şi al actualei Staţii Spaţiale Internaţionale (ISS).


Dacă misiunea Shenzhou VIII va fi un succes, China va lansa în 2012 alte două vehicule care se vor conecta cu Tiangong-1 - Shenzhou IX şi Shenzhou X, iar unul dintre ele va avea la bord un echipaj uman.


Două femei fac parte dintre astronauţii selecţionaţi să se antreneze pentru această misiune. Dacă vor fi alese, ele vor fi primele chinezoaice trimise de ţara lor în spaţiu.

În 2016, China vrea să aibă propriul laborator spaţial plasat pe orbita terestră.


Shenzhou VIII are la bord 17 experimente ştiinţifice, inclusiv din domeniul microgravitaţiei, realizate de savanţi chinezi şi germani. "Este pentru prima dată când experimente din acest domeniu au fost realizate în urma unei cooperări internaţionale, în cadrul programului chinezesc de zboruri spaţiale", a declarat Wu Ping, care a insistat asupra dorinţei guvernului de la Beijing de a se angaja în "cooperări concrete cu toate ţările lumii".

Pentru chinezi, "este vorba de a arăta că un anumit nivel real de cooperare este de acum atins", în timp ce germanii caută să îşi diversifice transportoarele spaţiale, a declarat pentru AFP Isabelle Sourbès-Verger, specialistă CNRS în programul spaţial chinez.


Lansat la începutul anilor 1990 graţie achiziţiilor de tehnologie rusească, programul spaţial chinez cu echipaj uman la bord este controlat de armată şi a rămas până acum în afara sferei cooperării internaţionale, spre deosebire de alte domenii spaţiale, precum astrofizica şi programele de monitorizare a Terrei.

Relativa izolare a Chinei a fost cauzată de "rezistenţa Statelor Unite, justificată în principal din motive de securitate, dar şi politice", consideră Morris Jones, expert în programul spaţial chinez, care locuieşte în Australia.

China a realizat primul ei zbor spaţial cu echipaj uman la bord în 2003, devenind astfel a treia ţară care a trimis oameni în spaţiu, după Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii.


În septembrie 2008, autorităţile chineze şi-au făcut cunoscute ambiţiile spaţiale, reuşind o ieşire pe orbită a unui astronaut chinez, în cadrul misiunii Shenzhou VII.
Mediafax.ro

Marele popor chinez merita tot respectul.
Civilizatia multimilenara a CHINEI, isi continua drumul ascendent!
Regret ca noi, o fosta mare civilizatie, 
nu am inteles evolutia in acelasi sens!
Admin

Click si aici:

duminică, 23 octombrie 2011

Demn de retinut decalogul PSD! Să nu confundăm, odată ajunşi la guvernare, structurile statului cu cele de partid


Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a propus, sâmbătă, membrilor Consiliului Naţional, un decalog privind acţiunile politice şi guvernamentale a partidului, el cerându-le, printre alte, să nu confunde, odată ajunşi la guvernare, structurile statului cu cele de partid.

În decalogul prezentat de liderul social-democrat, un alt principiu a fost schimbarea rolului României în Uniunea Europeană şi în lume. În acest sens, el a susţinut că
România trebuie să refacă relaţia cu Rusia şi cu vecinii săi,
"stricată în mod paranoic" de către actualii guvernanţi.

Pe de altă parte, liderul PSD a arătat că, atunci când va fi prim-ministru, va refuza întâlniri cu premierul ungar Viktor Orban atât timp cât acesta nu îşi va cere scuze pentru afirmaţiile făcute referitor la ardeleni şi la drepturile acestora.

Menţionând că respectă relaţia privilegiată a României cu SUA, Ponta a apreciat că ţara noastră nu trebuie să se comporte ca şi cum ar fi al 51-lea stat american.

Preşedintele PSD a susţinut, de asemenea, că social-democraţii trebuie să ia "o decizie grea", în sensul în care să nu mai confunde structurile statului cu cele de partid. El a spus că, odată cu câştigarea alegerilor, PSD nu va trebui să îi înlocuiască pe reprezentanţii actualei puteri ajunşi în funcţii pe criterii politice cu membri PSD care să fie numiţi pe aceleaşi criterii. El a menţionat că reprezentarea politică a PSD va coborî numai până la nivelul secretarilor de stat. "Nu vom vinde funcţii", a spus Ponta.

Potrivit decalogului propus de Ponta, PSD va trebui să renunţe la ideea că nu există altă soluţie decât tăierea fondurilor, el dând ca exemple domeniul sănătăţii şi cel al învăţămantului. "Trebuie să tăiem de la firmele de partid şi de la investiţiile inutile", a spus social-democratul, atenţionând că locul firmelor de partid aparţinând actualei puteri nu trebuie să fie luat, după alegeri, de firmele actualei opoziţii.

Un alt punct susţinut de liderul PSD prevede ca priorităţi pentru partidul pe care îl conduce sănătatea, educaţia şi siguranţa personală.

Liderul PSD a propus schimbarea mentalităţii potrivit căreia PSD trebuie să îi reprezinte numai pe pensionari, bugetari, agricultori şi pe cei foarte săraci, el susţinând că acest partid trebuie să îi susţină şi pe cei "dinamici şi întreprinzători". Acesta a respins teoria că PSD va lua bani de la aceştia pentru a realiza protecţia socială, arătând că sursa acestor bani vor fi îmbogăţiţii tranziţiei care au caştigat bani fără muncă şi renunţarea la investiţiile neperformante.

El le-a cerut social-democraţilor să promită numai ce pot face şi să spună oamenilor adevărul despre perioada 2012-2014, în care nu va curge "numai lapte şi miere".

Un al mesaj al liderului PSD către membrii CN a fost acela de a nu-şi face agenda publică în funcţie de ceea ce prezintă mass-media. "Problemele reale ale romanilor nu fac ştiri niciodată", a opinat acesta.

El a cerut social-democraţilor să se lupte cu "sentimentul de vinovăţie" pe care actualii guvernanţi încercă să îl transmită, potrivit căruia românii sunt motivul problemelor prin care trece Romania. " Nu românii sunt problema, ci conducătorii de astăzi. Românii sunt soluţia", a spus Ponta.

Potrivit afirmaţiilor sale, PSD trebie să aibă mai multă grijă de avuţia naţională. "Nu vreau să plătim cuiva pensia politică vânzând pe bani puţini avuţia naţională. Nu cred că trebuie să vindem Roşia Montană, aurul României pentru bani foarte puţini", a subliniat deputatul.

Victor Ponta a mai spus că va refuza, în calitate de prim-ministru, să plătească datoriile către FMI de la bugetul de sat şi că aceşti bani vor fi suportaţi din averile celor care au angajat aceste împrumuturi.
Sursa: Ponta: Să nu confundăm, odată ajunşi la guvernare, structurile statului cu cele de partid


Remarcabile ziceri, propuneri, decizii.
Extrem de important: sa fie respectate!
Totul trebuie retinut, contabilizat!
Sa sprijinim ce este bun!
Admin

vineri, 21 octombrie 2011

Ma, hotilor, eu nu am bani ca voi din furat!


Cum suna declaratia de avere a unui bugetar suparat pe sefii sai? Omul sustine ca n-are bani de intretinere si medicamente, asa ca a trecut in rubricile cu imobile, terenuri si bani in conturi ... ce avea pe suflet.
Textual: Ma, hotilor, eu nu am bani ca voi din furat!



Angajatul cu pricina este de la Agentia Nationala de Administrare Fiscala - ANAF.
"Ma, hotilor, eu nu am bani ca voi din furat, sa-mi cumpar terenuri din furat. Terenul din Domnesti l-am cumparat cu banii stransi din munca la patron, deci inainte de a ma angaja in Fisc",
 a tinut el sa le precizeze celor care i-ar citi declaratia de avere.

Declaratie de avere ... autentica: Eu nu ma pot descurca cu intretinerea si medicamentele si voi ma puneti sa declar conturi
"Voi cum ajungeti slujbasi platiti de stat, adica ziceti voi? Voi sunteti statul si bagati mana in banii statului si ai poporului de va ia dracu'. Praful sa se aleaga de voi, praful si pulberea, arsita desertului sa va racoreasca atunci cand va este cald si gerul arctic sa va incalzeasca (!) cand va este frig. Eu nu ma pot descurca cu intretinerea, medicamentele mele si ale sotiei si copilului si voi ma puneti sa declar conturi",
a scris el cu sete in declaratia de avere.

Angajatul a fost chemat sa dea seama Comisia de Disciplina pentru originala sa declaratie de avere. A primit un avertisment, iar colegii sai il apreciaza:
"Pe la colturi sunt felicitat. Ba, ce bine le-ai facut!"
Sursa: Declaratia de avere a unui bugetar, rechizitoriu impotriva sefilor: Ma hotilor!




Bietul functionar public!
Habar nu are cu cine s-a pus!
Nici nu banuieste ca a ramas si fara amarata aia de paine.
Prietene revoltat, ti-o spune ... 
Stan Patitul

joi, 20 octombrie 2011

La Ciresu - Mehedinti, vestigii geto - dacice nepretuite, cu mult inainte de Hristos, ingropate in pământ şi mărăcini


Dealul Răchiţi, din comuna Cireşu, adăposteşte vestigii arheologice geto-dacice care datează din secolele IV – II î. de Hristos. Este vorba despre două cuptoare pentru reducerea minereului de fier. Ele au fost, în amănunt, cercetate şi conservate de arheologi, în urmă cu 43 de ani. Însă de atunci, au rămas pierdute în timp, iar turistul dornic să ne cunoască trecutul nu vede decât pământ şi mărăcini. Cel două cuptoare reprezintă o adevărată comoară istorică şi aşteaptă să fie puse în valoare.





Multumesc RTS.
Important este sa nu lasati lucrurile asa.
Pacat ca autoritatile nu stiu, nu cunosc, nu au solutii.
Admin

joi, 29 septembrie 2011

Alexandru Serban, fostul Director General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, a fost pus sub învinuire de catre DNA

Alexandru Serban

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Livia Săplăcan, a declarat pentru MEDIAFAX că cei doi avocaţi ai lui Vasile Avram, Adrian Penciu şi Alexandru Şerban, ultimul fost procuror anticorupţie, au fost convocaţi miercuri la sediul DNA, unde au fost audiaţi mai multe ore de către anchetatori, ulterior fiind puşi sub învinuire pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi favorizarea infractorului.

Cei doi avocaţi au primit interdicţie de a părăsi ţara pentru 30 de zile, urmând să fie anchetaţi de procurorii anticorupţie alături de clientul lor, Vasile Avram,
a precizat Livia Săplăcan.

Acest nou dosar pe numele lui Vasile Avram a fost deschis în urma anchetei făcute în cazul presupusei mite de la Târgu Mureş primite de fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) de la omul de afaceri Ioan Sorin Ţerbea.

Potrivit Liviei Săplăcan, faptele de care sunt acuzaţi Vasile Avram şi cei doi avocaţi ai săi s-au petrecut după începerea urmăririi penale în dosarul privind mita.

În ce priveşte o eventuală nouă măsură preventivă impusă lui Vasile Avram, Livia Săplăcan nu a putut face precizări.

Vasile Avram

Fostul şef al CCA, Vasile Avram, şi omul de afaceri Sorin Ţerbea au fost arestaţi preventiv duminică, de Tribunalul Bucureşti, într-un dosar în care sunt acuzaţi de
luare şi, respectiv, dare de mită.

Potrivit DNA, în 21 mai 2011, Vasile Avram, supervizor la meciul FCM Târgu Mureş - Universitatea Cluj, din ultima etapă a campionatului trecut, ar fi primit de la Ţerbea, prin intermediari, suma de 19.000 de euro, în scopul delegării unor arbitri agreaţi de formaţia mureşană în sezonul 2011/2012.

Procurorii mai notează că, în aceeaşi împrejurare şi în acelaşi scop, Vasile Avram a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta Bucureşti-Tîrgu-Mureş şi retur, "folos oferit de Ţerbea Sorin Ioan".

Decizia de arestare preventivă a fost contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti, care va lua joi în discuţie recursurile lor.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, duminică, suspendarea din funcţia de preşedinte al CCA şi din calitatea de membru al Comitetului Executiv al FRF a lui Vasile Avram.
Sursa text:
Mediafax.ro


Atunci, pentru voi Dreptatea, Legea nu a contat!
Acum, a venit timpul cand
Cel de Sus, face ordine!
Personal v-am iertat demult. Asa sunt eu!
Nu ma bucur de raul nimanui. Dar ... Dumnezeu nu uita si nu iarta!
- V-am spus asta, dar nu ati crezut! -
Admin
================
P.S.: Doar o vorba iti mai spun,
Domnule fost Director General al ANP:
Stii ce inseamna sa-ti ceara un copil "mancare, hainute, jucarii?"
Stii ce inseamna sa nu ai un ban?
Si toate astea, au purtat un nume:
ABUZ DE PUTERE!
ABUZ DE FUNCTIE!
============

luni, 26 septembrie 2011

Lume, lume! Becali şi Vadim, vor sa intre în "Mişcarea Populară" a Ioanei Băsescu


Incredibil, dar adevarat! Iata cine sunt viitorii aliaţi ai PDL.
Dacă mai avea vreo îndoială cineva cu privire la identitatea viitorilor parteneri politici ai PDL, aceasta a fost risipită, parţial, sâmbătă seară. Gigi Becali a declarat, la Realitatea TV, că va fi primul care va colabora cu PDL şi că aşteaptă doar invitaţia democrat-liberalilor. La rândul său, Vadim Tudor a spus că în politică oamenii se mai şi ceartă, dar nu este exclus să se împace cu Traian Băsescu.

"Eu sunt primul. Sunt primul care colaborez cu PDL",
a declarat Becali. Liderul PNG îl vrea însă şi pe Vadim alături.

"Cred că domnul Vadim, camaradul meu, cât de curând o să încerc să îl atrag în aceasta Mişcare Populară", a mai spus Gigi Becali la Realitatea TV. Ca să fie convingător, Becali a relatat un episod din trecut în care Băsescu l-ar fi sfătuit să se împace cu Vadim.

"Era meciul Steaua-Rapid, a venit preşedintele Băsescu acolo, noi doi, domnul camarad Vadim eram în certuri. A venit Băsescu la mine, m-a luat deoparte şi mi-a zis "Gigi, vreau să te rog şi eu ceva, poate oi face şi eu ceva odată pentru tine, lasă-l pe Vadim în pace, împacă-te cu el", a povestit Becali.


La rândul său, Vadim Tudor, după ce a criticat alianţa opoziţiei, a lăsat o portiţă deschisă pentru colaborarea cu PDL. Aşteaptă însă să-l sune Băsescu. "Nu am nimic personal cu Traian Băsescu. Dacă îi face plăcere să îmi dea telefon, în primă instanţă voi spune "cine-i acolo?". "Maestre", cum îmi zice el mie, şi eu îi voi spune că nu sunt acasă. Va reveni a doua zi şi atunci ne vom împăca", a spus Corneliu Vadim Tudor.



Din "Mişcarea Populară" ar urma să mai facă parte Dan Diaconescu şi Gabriel Oprea.

Traian Băsescu a declarat recent la TVR 1 că el a rugat-o pe fiica sa Ioana să înregistreze la OSIM "Mişcarea Populară".
"Acest proiect poate exista, dar nu în sensul la ceva ridicol. Nu o să găseşti partide imaculate, nu se poate. Eu cred că trebuie pregătită ideea de mişcare populară pentru realizarea unei eventuale alianţe. De aceea am şi rugat-o pe fiica mea să înscrie la OSIM. Preventiv, trebuie să gândeşti politic. Este posibil să se creeze o alianţă",
a spus Băsescu.
Sursa text: Cine sunt viitorii aliaţi ai PDL

Becali şi Vadim, gata să intre în "Mişcarea Populară" pusă la cale de Traian Băsescu


Omul cat traieste, invata!
In politica damboviteana, totul este permis!
Am spus cu durere, si trebuie sa ma repet:
Turma, isi rumega in tacere prostia! Ciobanul hotaraste!
Admin

vineri, 16 septembrie 2011

Copilotul Ponta, nu stie nimic. El vrea precum mamaia, DOVADA. Pana una alta, sa fie arestat Pilotul!


Copilotul Ponta, sponsorizat cu cinci miliarde de "Regele asfaltului".
Ponta, presedintele PSD, ii plac cadourile de la marii milionari ai Romaniei care dau tarcoale statului si bugetului public, a dezvaluit "Evenimentul zilei". Umbrarescu a virat 502.000 de lei in beneficiul sefului PSD, pentru ca acesta sa poata concura in Raliul Romaniei si in sezonul 2009.



Fara Umbrarescu, Victor Ponta nu si-ar fi putut demonstra talentele de copilot, "Regele Asfaltului" cumparand efectiv masina de concurs - un Renault Clio RS3, special preparat pentru competitii. O asemenea masina costa enorm, echipajele avand nevoie de sponsori extrem de generosi. Iar Victor Ponta si pilotul Edwin Keleti l-au gasit in persoana
"Regelui Asfaltului" Dorinel Umbrarescu.

Edwin Keleti

Afacerea Ponta-Keleti-Umbrarescu a fost descoperita de Garda Financiara din Bacau. Asfaltatorul a acordat in 2009 o sponsorizare firmei Automedia SRL din Cluj Napoca, ce apartine coechipierului lui Ponta, Edwin Keleti. Prin contract, Umbrarescu a facturat contravaloarea masinii de raliu, iar Keleti se obliga sa ofere servicii de publicitate, fiind un barter obisnuit. De fapt, procedura era urmatoarea: intre Umbrarescu si firma pilotului clujean existau doua contracte in oglinda - unul de vanzare-cumparare a masinii si unul de publicitate. In aceeasi zi in care "Regele Asfaltului" emitea factura cu rata masinii, Edwin Keleti emitea o alta factura cu valoarea serviciilor de publicitate. Facturile avea exact aceeasi suma trecuta, compensandu-se. In total, s-au plimbat chitante in valoare de 502.866 lei.


Copilotul Ponta cere arestarea pilotului... pentru sponsorizari ilegale
Firma lui Edwin Keleti n-a facut niciodata publicitate companiilor lui Dorinel Umbrarescu, fapt sesizat de Garda Financiara Bacau. Pe masina de curse cumparata de "Regele Asfaltului" si folosita in competitii de cuplul Ponta-Keleti nu este inscriptionat numele niciunei firme apartinand lui Umbrarescu.

In concluzie, masina de 100.000 de euro (fara TVA) a ramas un cadou din partea lui Dorinel Umbrarescu pentru talentatul echipaj de raliuri Victor Ponta-Edwin Keleti. Intrebat cum explica sponsorizarea primita de la "Regele Asfaltului", Keleti a expediat repede convorbirea: "Va multumesc pentru interes. Momentan nu am nimic de declarat. O zi buna". Victor Ponta a ramas blocat cand EVZ l-a intrebat de contractul cu Umbrarescu..
"Sunt intrebari lipsite de inteligenta. Copilotii pot participa cu orice pilot, deci nu este partenerul meu. Arestati-l voi, de la Evenimentul zilei, pe Keleti daca a facut ceva ilegal".
In final, a trecut la amenintari: "Aveti grija ce scrieti, voi cei de la Evenimentul zilei, pentru ca sunt deja in proces cu ziarul si o sa ma bucur sa-mi fac campania electorala din banii ziarului".
Dorinel Umbrărescu

CINE E UMBRARESCU
Dorinel Umbrarescu este regele neincoronat al afacerilor cu statul in domeniul infrastructurii rutiere. In acest an, firmele lui Umbrarescu, Tehnostrade si Spedition UMB au castigat licitatia pentru repararea unor drumuri judetene si locale din judetele Suceava si Botosani. Pretul 551 milioane lei. In 2011, firmele lui Umbrarescu a castigat lucrari in zona Sighetul Marmatiei - 136 milioane lei, modernizarea DN 24 - 225 milioane de lei.
Sursa text:




============================
PSD-istii, au cuvantul!
Idem USL.
Admin,
NO COMMENT!
======================================

vineri, 9 septembrie 2011

Mişcarea Populară-Ioana Basescu vs Partidul Poporului-Dan Diaconescu


Cererea de înregistrare a mărcii "Mişcarea Populară" se găseşte în prezent în faza "examinării de fond", urmând ca într-un viitor apropiat să fie finalizată printr-o decizie a OSIM, precizează purtătorul de cuvânt al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Ovidiu Dinescu.

Conform unui comunicat semnat de Ovidiu Dinescu, remis vineri agenţiei MEDIAFAX, "dintr-o regretabilă eroare umană pe baza de date mărci a OSIM au apărut pentru o scurtă perioadă informaţii eronate cu privire la cererea de înregistrare a mărcii Mişcarea Populară, informaţii care ulterior au fost corectate".

 se mai arată în comunicat. se mai arată în comunicat. se mai arată în comunicat.
"Dorim să informăm opinia publică că cererea de înregistrare marcă menţionată anterior se găseşte în prezent în faza examinării de fond, urmând ca într-un viitor apropiat să fie finalizată printr-o decizie a OSIM. Ne exprimăm regretul asupra acestui incident şi, cu atât mai mult, asupra speculaţiilor greu de calificat făcute de unele publicaţii",
Precizarea OSIM vine după ce în presă au apărut informaţii conform cărora, potrivit site-ului OSIM, la starea legală a mărcii "Mişcarea Populară" joi era menţionat "ARP total/total refusal provisionally" (aviz de refuz provizoriu total). De asemenea, la capitolul "data acordare", se menţiona "nu există informaţii sau nu este cazul".

Fiica cea mare a şefului statului, Ioana Băsescu, a depus, în 11 aprilie, la OSIM o cerere de înregistrare a mărcii "Mişcarea Populară", domeniile asociate fiind educaţie, instruire, divertisment, servicii ştiinţifice şi tehnologice, crearea calculatoarelor, servicii juridice, personale şi sociale.

În ultima perioadă se vorbeşte tot mai insistent în mediul politic despre înfiinţarea în jurul PDL a unei mişcări de centru-dreapta cel mai probabil sub titulatura "Mişcarea Populară". De altfel, realizarea acesteia este susţinută tot mai ferm şi prin declaraţii oficiale de către numeroşi lideri PDL.
Sursa: Cererea de înregistrare a mărcii "Mişcarea Populară" se află în faza examinării de fond


În august anul trecut consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu posta pe un blog un basm politic care le punea la un loc pe Albă ca Zăpada, Fetiţa cu chibrituri, Scufiţa Roşie şi chiar Moş Crăciun, în previziunile electorale ale anului viitor. S-au făcut speculaţii în identificarea for­ma­ţiu­nilor politice ascunse după perso­najele de poveste, Albă ca Zăpada fiind indentificată cel mai des cu PDL. Recent, chiar preşedintele Băsescu a arătat cu degetul către PDL.

La un an de la postarea originală, sociologul Lăzăroiu revine cu explicaţii şi, în interviuri repetate, reia ideea apariţiei partidului Albă ca Zăpada, care trebuie să se formeze până la alegerile de anul viitor şi care s-ar vrea a fi o platformă de centru-dreapta, care să capteze nu numai partide, ci şi mişcări civice. „Albă ca Zăpada n-a fost o fantezie. Se vede că se poate coagula o platformă de centru-dreapta în România. Peste 50% din români au convingeri de centru-dreapta, iar PDL nu e capabil să capteze acest bazin. Nu cred că alt partid ar reuşi. Trebuie o construcţie mult mai largă. (...) Poate fi o coaliţie între mişcări civice şi partide, nu o CDR. Trebuie altfel omogenizate”, a prezentat pe larg ideea Sebastian Lăzăroiu marţi seara, la B1TV. Noua formulă a primit şi un nume, „Mişcarea Populară”, şi, la bursa zvonurilor, ea ar urma să cuprindă, pe lângă PDL, şi UNPR, partid de centru-stânga însă, dar şi Partidul Eco­logist Român şi diverse institute de casă ale puterii, precum Institutul de Studii Populare al lui Valeriu Stoica sau Fundaţia lui Teodor Baconschi.

Ideea enunţată de sociologul de serviciu Sebastian Lăzăroiu le este pe plac liderilor PDL, care, oficial, prin declaraţii publice, acreditează ideea necesităţii înfiinţării acestei Mişcări Populare, deşi neagă vehement că ar fi existat vreo discuţie la nivel de partid. Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, a explicat pentru Jurnalul Naţional că demersul construirii unei platforme de centru-dreapta este unul „firesc”, având în vedere coalizarea opoziţiei în formula USL, iar PDL, partidul cel mai mare de centru-dreapta, poate deveni iniţiatorul acestei mişcări. Anastase spune că „este nevoie” de acest proiect şi că ar sprijini înfiinţarea sa, dar la nivel de partid nu s-a discutat deocamdată acest subiect. Cât priveşte numele acreditat public de „Mişcarea Populară”, Anastase îl explică prin apartenenţa PDL la Partidul Popular European.

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat Mediafax că ar trebui să aibă loc o discuţie în forul de conducere al partidului în această toamnă pe acest subiect, purtătorul de cuvânt Sever Voinescu spune că această construcţie trebuia făcută „de ieri”, iar liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, spune că ideea „e de bun augur” şi această mişcare va trebui să funcţioneze ca un partid.

În schimb, europarlamentarul Cristian Preda, care se exprimase şi împotriva schimbării denumirii partidului din PDL în Partidul Popular, spune pentru Jurnalul Naţional că deocamdată este vorba despre „fumigene politice”, nu idei serioase, care vin din partea unei persoane ce nici măcar nu este membru PDL, Sebastian Lăzăroiu. Preda a explicat că, deşi există un mare potenţial pentru formarea unei astfel de mişcări, în opinia sa ar fi mai interesantă acum înfiinţarea unui partid care să repre­zinte un anumit tip de electori, nu a unui alt partid de tip catch-all, cum este de altfel şi PDL. „Ar fi o provocare să faci un astfel de partid, pentru un anume tip de electori, decât un partid care să mărite toate fetele nemăritate”, spune Preda.

Ioana Băsescu tace mâlc, UNPR şi PER refuză

Întâmplător sau nu, lansarea temei unei platforme de centru-dreapta coalizată în jurul PDL coincide cu tendinţele de rebranduire a partidului, dar mai ales cu posibilitatea dizolvării PDL ca urmare a „greşelii” făcute de secretarul gene­ral, care nu a depus la timp, la tribunal, actele necesare modificării statutului partidului, dosarul judecându-se chiar azi. De asemenea, mişcarea se suprapune cu demersurile fiicei preşedintelui Băsescu, Ioana Băsescu, care încă din aprilie a cerut OSIM înregistrarea mărcii „Mişcarea Populară”. Fiica cea mare a preşedintelui nu a suflat la acel moment o vorbă despre intenţiile pe care le are, însă analiştii au interpretat că ar fi vorba de o viitoare mişcare civică sau chiar un partid politic.

Acum, când în PDL se discută intens despre crearea Mişcării, Ioana Băsescu adoptă aceeaşi tactică: tace. Contactată de Jurnalul Naţional, „proprietara” Mişcării Populare nici nu a aşteptat să terminăm întrebarea că ne-a trântit telefonul în nas, spunându-ne sec „La revedere!”.

Cert este că solicitarea sa de înre­gistrare a mărcii este aproape de finalizare. „Cererea este în procedură, se va finaliza curând, pentru că se împlineşte termenul legal de 6 luni. Cum nu s-a depus nici o opoziţie, se poate anticipa o înregistrare”, a precizat pentru Jurnalul Naţional purtătorul de cuvânt al OSIM, Ovi­diu Manoel Dinescu. În lipsa oricărei clarificări din partea domnişoarei Băsescu, oficialul OSIM a precizat, la solicitarea noastră, că proprietarul poate folosi marca oricum doreşte şi că acesta dictează dacă permite sau nu utilizarea ei în plan politic.

Până va lămuri Ioana Băsescu dacă va ceda Mişcarea, democrat-liberalii au o problemă cu cine vor face megastructura de dreapta, alternativă la USL. Dat la bursa zvo­nurilor, UNPR nu are de gând să intre sub umbrela Mişcării Populare. „Suntem şi rămânem de centru-stânga. Nu este posibilă o apropiere de ideologia de centru-dreapta. Între UNPR şi PDL există o asociere la guvernare, pentru stabilitatea ţării, însă noi rămânem de centru-stânga”, a declarat pentru Jurnalul Naţional preşedintele UNPR, Cristian Diaconescu. Preşedintele PER, Dănuţ Pop, a exclus la rândul său o aliere cu PDL. „Suntem independenţi. Nu vom intra în nici o alianţă până după alegeri”, ne-a precizat Pop.
Sursa: PDL deschide umbrela Ioanei Băsescu 


Tribunalul Bucureşti a respins cererea de înfiinţare a Partidului Poporului - Dan Diaconescu, acţiune iniţiată de patronului OTV, decizia putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Acţiunea de înfiinţare a Partidului Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD) a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti în 12 aprilie, după ce, la începutul aceleiaşi luni, Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv o altă cerere a patronului OTV de înfiinţare a Partidului Poporului.

Cererea a fost judecată luni, instanţa Tribunalului Bucureşti respingând acţiunea. Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti în cinci zile de la comunicare.

Avocaţii lui Dan Diaconescu susţineau, în aprilie, că pentru nouă acţiune de înfiinţare de partid, cu titulatura Partidul Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD), au fost adunate aproape 50.000 de semnături, din Bucureşti şi din ţară.

Avocatul Cătălin Fenechiu arăta atunci că statutul noului partid a rămas acelaşi cu cel al vechiului partid, suferind doar mici modificări în organigramă. El preciza că a fost extinsă organigrama conducerii partidului, în sensul că vor exista mai multe posturi de conducere, datorită faptului că vor exista filiale în toate judeţele ţării, dar şi în cele şase sectoare ale Capitalei.

La 1 aprilie, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea patronului OTV Dan Diaconescu de înfiinţare a Partidului Poporului, decizia instanţei fiind irevocabilă.

Anterior, în 29 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti admisese cererea de înfiinţare a Partidului Poporului. Decizia însă a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti de Partidul Popular şi Asociaţia Românilor Sinceri.
Sursa: Înfiinţarea Partidului Poporului - Dan Diaconescu, respinsă de Tribunalul Bucureşti

Chestiunea zilei, aceasta poate fi!
Mişcarea Populară vs Partidul Poporului
Care pe care?
Cine cu cine?
Greu de zis!
Admin

Postări populare-Toate datele

Follow

Persoane interesate