Blog Temporar... inchis!

Cu lumini si umbre... a fost frumos!
Multumesc!

Aderarea la euro. Zona euro nu e spital. Economia Romaniei risca sa se sufoce. Daniel Daianu (BNR): Evitam probleme mari, sa nu deranjam "Poarta", sa nu fim scosi la tabla. Interviu – de colectie. Politicieni, beliti ochii si luati aminte!

Aderarea la euro ar da o noua dimensiune integrarii Romaniei in Europa democratica, insa este riscant ca o tara mult inferioara economic sa adere, mai ales daca imperfectiunile de fond ale euroariei nu dispar, afirma profesorul Daniel Daianu, membru in Consiliul de administratie al BNR.

Intr-un interviu acordat Ziare.com, profesorul Daianu atrage atentia ca economia Romaniei risca sa se sufoce daca intra nepregatita in zona euro: "Zona euro nu e spital. Nu te primeste fiind bolnav sau in convalescenta pentru a te intari. O lectie a functionarii zonei euro este soarta tarilor ce au intrat nepregatite. De aceea, am mari rezerve fata de o aderare in lipsa convergentei reale substantiale. Nu mai vorbesc ca a bate la usa nu inseamna ca ti se deschide automat usa".

Daniel Daianu explica si problemele functionarii zonei euro, care pot genera efecte negative suplimentare asupra unei economii nepregatite: "Euro e o moneda fara stat, desi cu o mare incarcatura politica. (...) Oficialii europeni sunt constienti de vicii de fond ale euroariei. Fara reforma, euroaria va continua sa fie macinata de tensiuni".


Este indreptatit acest nou proiect de tara al Romaniei - aderarea la zona euro in 2019?

Ar da o noua dimensiune integrarii in Europa democratica. Aderarea la ce ar trebui sa fie nucleul dur al UE are sens in masura in care exprima si sprijina dezvoltarea economica, modernizarea. De ce 2019? Romania va detine presedintia UE si probabil intervine o simbolistica.

Si ar mai fi un argument, care imi tot iese in cale. Ca in perioada de tranzitie dupa 1989 si chiar mergand adanc in istorie, de la infiintarea Romaniei ca stat, am avut nevoie de imbold, de sprijin, de ghidare, de "foaie de parcurs". Ca aderarea ar fi o forma de a mobiliza resurse. Altfel, zice acest argument, nu am fi capabili.

Si nu e un argument corect?

Daca vom defini o foaie de parcurs cu seriozitate, ce nu va ramane litera moarta, e posibil sa realizam lucruri bune. Si chiar daca trece 2019 fara sa aderam, sa constatam, sa credem ca ne-a ajutat sa ne mobilizam. Insa acest argument, intr-un anume sens, denota neputinta, oameni care nu au convingere. Suna a fatalitate. Pare ca nu incercam sa construim destinul si cu propriile maini, in mod inteligent. Eu vad lucrurile nuantat.

Odata intrati in UE putem avea o voce, putem participa la constructia ei mai departe. Ar trebui sa asumam obiective majore ce ne intereseaza direct, sa gandim si realiza programe. Leitmotif-ul neputintei era si acum 20 de ani, si acum 15, 10, 5 ani; nu ne depasim conditia.

Zona euro nu e spital. Nu te primeste fiind bolnav sau in convalescenta pentru a te intari. O lectie a functionarii zonei euro este soarta tarilor ce au intrat nepregatite. De aceea, am mari rezerve fata de o aderare in lipsa convergentei reale substantiale. Nu mai vorbesc ca a bate la usa nu inseamna ca ti se deschide automat usa.

Vorbeati de o foaie de parcurs. Care sunt conditii pentru aderare?

Doua sunt, dupa mine, preconditii esentiale ale aderarii la euroarie. Una, ca economia sa fie pregatita pentru a rezista la socuri si nu se sufoca. Fiindca dispar instrumente de baza: politica monetara autonoma (emisiune de moneda proprie), cursul de schimb.

Politica macroecomica se va baza numai pe instrumentul fiscal/bugetar si pe mijloace de genul celor practicate acum in zona euro, ca taieri de venituri, ceea ce poti sa faci o data, de doua ori, dar recurent e foarte dificil si periculos social, economic si politic. Te poti trezi cu tot felul de noxe.

A doua preconditie esentiala, din pacate nediscutata la noi, este ca euroaria sa functioneze bine, nu ca in prezent. Ea a pornit cu un design inadecvat, cu aranjamente de politici necorespunzatoare. Cu un singur picior - politica monetara comuna, pentru ca politic nu s-a acceptat integrarea fiscala.

Euro e o moneda fara stat, desi cu o mare incarcatura politica. Textul recent aparut in media internationala si semnat de ministrii Economiei din Franta si Germania privind un buget comun si mecanisme de solidaritate este elocvent. Oficialii europeni sunt constienti de vicii de fond ale euroariei. Fara reforma, euroaria va continua sa fie macinata de tensiuni.

Nu caut impedimente cu lupa. Pledez pentru o analiza serioasa, intrucat exista un deficit suparator din acest punct de vedere. La noi, discutia despre functionarea zonei euro are un profil foarte scazut. De felul nostru, evitam probleme mari, sa nu deranjam "Poarta", pe unii si pe altii. Nu putini opereaza cu o metafizica a Uniunii. Nu e in regula. Insa, cand te simti cu musca pe caciula, slab, cu bube, stai in banca ta si speri sa nu fii scos la tabla. Dar tot suntem. Dovada - nu suntem in spatiul Schengen, ni se aplica MCV.

Intr-un scenariu super-optimist defectele euroariei se vor fi rezolvat pana in 2019. Iar noi ar trebui sa fim pregatiti. Pe de alta parte, voluntarismul de tipul "cincinalului in patru ani si jumatate" e o aiureala. Trebuie chibzuinta, sa intelegi despre ce este vorba. Este riscant ca o tara mult inferioara economic sa adere, mai ales daca imperfectiuni de fond ale euroariei nu dispar. In euroarie, dezechilibre sunt generate nu numai de iresponsabilitate in politici economice, ci si de gap-uri de dezvoltare.

PIB-ul/loc mediu la noi este cca 50% din media din UE la paritatea puterii de cumparare. In euroarie este nevoie de scheme de asigurare colectiva impotriva riscurilor (ex: contra somajului rezultat din conditii economice diferite), de impartirea poverii ajustarilor. Iar Uniunea Bancara nu rezolva chestiunea fiscala din euroarie.

Ce ar trebui sa arate foaia de parcurs?

Exista dezbaterea convergenta nominala vs convergenta reala. Convergenta nominala, prevazuta de Tratatul de la Maastricht, inseamna inflatie scazuta, datorie publica relativ mica, deficit bugetar scazut, stabilitatea cursului si rate ale dobanzilor care sa indice lipsa de stres in sistem.

Unii observa tabloul macroeconomic bun de acum, ca Romania indeplineste criteriile nominale si ca Guvernul si BNR ar trebui sa incerce aderarea la euroarie. Este evocata eliminarea riscului valutar ca beneficiu. Aceasta viziune este simplista.

Este nevoie de convergenta reala, care sa creasca robustetea, rezilienta. Unii o reduc sintetic la venitul pe locuitor. Discutia este insa mai ampla. O economie nu isi valideaza competitivitatea si performanta printr-o fotografie. Este nevoie de o perioada mai lunga de testare, performanta nu se rezuma doar la controlul unor deficite macro cativa ani.

Trebuie sa vezi cum functioneaza economia in ansamblu, daca sectorul privat poate genera produse si servicii competitive prin forta launtrica (nu prin scaderi de salarii), daca economia autohtona tine pasul cu celelalte economii ca valoare adaugata, de care depind veniturile oamenilor. Sistemul educational, capitalul uman conteaza.

In euroarie economia Romaniei se va intalni cu economii foarte performante, ca a Germaniei. Cum poate face fata?

Romania are nevoie de infrastructura hard si soft. Cea hard priveste componentele traditionale de infrastructura, de transport, rutiera, feroviara, portuara, amenajarea teritoriala. La noi aceasta din urma este foarte precara. Daca vin ploile, o iau casele la vale. Si din cauza deforestarilor necugetate.

Infrastructura soft priveste institutii, educatia si pregatirea profesionala. Cum construiesti politica publica, programe, cum le urmaresti, cum le realizezi. Priveste functionarea companiilor de stat, a sectorului public in general. Nu trebuie sa vina in permanenta o troica sa iti spuna ce ai de facut. Poti sa gandesti cu capul tau?

Tabloul macroeconomic ar indreptati aderarea, dar daca sapi mai adanc vezi ca suntem departe de ce inseamna competitivitate, soliditate ca economie si societate. Te uiti la slabiciunea institutiilor. Avem institutii sui generis, precum DNA, ANI, pe care nu le gasim acolo unde institutiile isi fac treaba.

Convergenta reala presupune investitii?

Da si nu numai din fonduri europene, ci, in principal, din resurse proprii. Nu reusim sa folosim bani publici pentru investitii cum se cuvine. Eficienta este foarte slaba. Se deturneaza multe resurse. Stabilim prioritati greu. Si Romania nu are o economie "de buzunar". Tarile baltice nu pot fi un reper. Avem o economie complicata, mozaicata; pentru noi repere sunt Polonia, Cehia, Ungaria.

Mai este ceva important. Cum arata si experienta zonei euro, tarile mai putin dezvoltate sunt net primitoare de capital. Vine capital nu numai prin investitii directe, ci si prin indatorare, capital care nu in mod obligatoriu se duce in afaceri bune, profitabile pentru economie.

In timp, indatorarea si orientarea rea a resurselor importate duc la dezechilibre. Iar ele sunt favorizate intr-o euroarie puternic integrata financiar. Firmele se indatoreaza in strainatate. Aceasta s-a vazut si in Irlanda, in Spania, in Portugalia. Grecia, cu un stat clientelizat, s-a indatorat enorm.

Cu cat o tara e mai putin dezvoltata, cum e cazul Romaniei, cu atat e mai probabila intrare de capital masiva, inclusiv prin indatorare, care poate conduce la dezechilibre mari. S-a intamplat si intre 2005-2008. Important este ca euroaria sa posede mecanisme de preventie a exceselor si de corectie, care nu conduc la cercuri vicioase.

Austeritatea ajuta uneori, dar poate avea efecte indezirabile. Si distributia costurilor ajustarilor trebuie sa fie echitabila. Este nevoie de creditare pentru dezvoltare. Dar e ca la o masina care daca ia o curba foarte repede se rastoarna. Conteaza viteza creditului si, mai ales, unde se duce, ce se finanteaza cu el. Fara investitii semnificative in domenii cheie decalaje economice vor persista.

 Sursa;

http://www.ziare.com/bani/euro/daniel-daianu-bnr-evitam-probleme-mari-sa-nu-deranjam-poarta-sa-nu-fim-scosi-la-tabla-interviu-1367104

-------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

COMERCIANŢII... DE BOLI FABRICATE. Ştiinţa manipulării consumatorilor... sanatosi! Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice ţintesc din ce în ce mai agresiv spre oamenii sănătoşi.

COMERCIANŢII DE BOLI FABRICATE.
Buy-ologia – Ştiinţa manipulării consumatorilor

Cu 30 de ani în urmă, aflat în pragul pensionării, Henry Gadsden, managerul colosului farmaceutic Merck, se confesa revistei Fortune, arătându-şi dezamăgirea că uriaşul potenţial de producţie al firmei sale este destinat exclusiv bolnavilor. El visase ca Merck să devină un fel de Wrigley şi, după modelul marelui producător de gumă de mestecat, să vândă la toată lumea, inclusiv oamenilor sănătoşi.

 

Trei decenii mai târziu, visul răposatului Gadsden a devenit realitate. Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice ţintesc din ce în ce mai agresiv spre oamenii sănătoşi. Suişurile şi coborâşurile vieţii devin tulburări mentale; slăbiciuni sau stări mai proaste sunt transformate în afecţiuni înfricoşătoare şi din ce în ce mai mulţi oameni normali ajung bolnavi peste noapte.

 

 

În cartea sa „Vânzarea bolii. Cum ne transformă companiile farmaceutice pe toți în pacienți” (Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients, 2005), Alain Cassels, cercetător în politica medicamentelor la Universitatea Victoria din Canada, şi Ray Moynihan, jurnalist specializat în sănătate, fac o radiografie necruţătoare a strategiilor de marketing cinice, atunci când nu sunt pur şi simplu criminale, ale producătorilor de medicamente. Cei doi dezvăluie cum, prin campanii de promovare concertate, industria farmaceutică mondială, cu o cifră de vânzări de cca 500 miliarde dolari anual, exploatează perfid temerile cele mai profunde ale omului: şubrezire fizică, boală, moarte.

 

Campaniile publicitare îi transformă pe cei grijulii cu sănătatea lor în panicaţi. Probleme minore sunt descrise ca tulburări extrem de grave, care necesită îngrijiri grabnice. Astfel, timiditatea se transformă în „anxietate socială”, iar tensiunea de dinaintea ciclului menstrual devine „tulburare disforică premenstruală”. Epicentrul acestui tip de comerţ este SUA. Americanii reprezintă 5% din populaţia lumii, dar primesc 50% din medicamentele prescrise pe glob. Cheltuielile populaţiei cu sănătatea s-au dublat în ultimii 6 ani, deoarece preţurile la medicamente cresc dramatic, dar și pentru că doctorii prescriu din ce în ce mai mult.

Americanul Vince Parry este un guru al acestui tip de marketing. Într-un articol intitulat uluitor „Arta de a cataloga starea de sănătate”, apărut în Medical Marketing & Media, Londra, 2003, Parry explică metodele prin care firmele sale favorizează crearea tulburărilor medicale:

- reevaluarea stării de sănătate;

- redefinirea unor boli cunoscute de mult şi rebotezarea lor;

- crearea unor disfuncţii din nimic (preferatele lui Parry sunt disfuncţia erectilă, deficitul de atenţie la adulţi şi sindromul disforic premenstrual).

 

Cu o sinceritate dezarmantă, Vince Parry descrie modul în care companiile farmaceutice definesc condiţiile pentru crearea pieţei pentru produse precum Viagra sau Prozac. Sub patronajul firmelor de marketing, experţi medicali şi guru precum Parry se aşează la aceeaşi masă pentru a descoperi „idei noi despre boli şi stări de sănătate”. Totul e ca acestea să li se prezinte potenţialilor clienţi într-o manieră nouă, inedită.

 

Un raport al Business Insights destinat conducătorilor de multinaţionale din sectorul farmaceutic este şi mai clar: Capacitatea de „a crea pieţe pentru boli noi” se traduce în cifre de vânzare de miliarde de dolari. Una dintre strategiile cele mai performante, potrivit raportului, este aceea de a schimba modul în care oamenii privesc afecţiunile banale. Ei trebuie convinşi că probleme acceptate până acum ca „un uşor disconfort” necesită intervenţia medicului. Acelaşi raport are şi o concluzie optimistă pentru viitorul industriei farmaceutice: „Anii ce vor veni vor fi martorii creării de boli năşite de firme”.

Evident că e greu să trasezi o linie între omul sănătos şi omul bolnav. Dar la fel de evident este că, cu cât se extinde aria de definire a unei patologii, cu atât ea va atinge mai mulţi bolnavi potenţiali și vor creşte vânzările de medicamente. Deseori, spun Cassels şi Moynihan, experţii medicali care redactează protocoalele de tratament sunt în acelaşi timp plătiţi de industria farmaceutică. Iar industria prosperă dacă protocoalele le favorizează vânzările. Potrivit acestor experţi, 90% dintre americani suferă de hipertensiune arterială; aproape jumătate dintre americance suferă de disfuncţia botezată FSD (disfuncţie sexuală feminină); iar 40 de milioane de americani ar trebui urmăriţi atent din cauza nivelului ridicat al colesterolului. Bineînţeles, toate aceste boli sunt vindecabile doar cu medicamente, metodele de prevenţie fiind trecute în plan secundar.

Racolarea medicilor agenţi publicitari

Medicul generalist Des Spencer povesteşte în British Medical Journal din iulie 2008 cum a fost contactat pentru a participa la o specializare care ar fi trebuit să facă din el un expert într-o boală născocită de imaginaţia industriei. Universitatea la care preda i-a transmis lui Spence oferta unei firme în care se scria: „Căutăm lideri de opinie a căror muncă va trebui să influenţeze gestionarea şi terapia viitoare a disfuncţiei sexuale feminine prin dorință hipoactivă”. Firmele care au o boală de inventat pentru a crea o piaţă pentru un anumit medicament racolează medici pe care îi folosesc într-o schemă  de marketing cu scopuri prestabilite, în care slujitorii lui Hipocrate n-au niciun fel de libertate de mişcare. Totul, evident, în schimbul unor avantaje financiare, dar şi al prestigiului și notorietăţii pe care o asemenea campanie o aduce.

 

„Dar partea cea mai neplăcută în această poveste, continuă Spencer, este lipsa oricărei legitimităţi medicale a disfuncţiei sexuale feminine prin dorinţă hipoactivă. Industria trebuie să transforme această disfuncţie bănuită în boală gravă. Iar pentru asta, e important să existe o acoperire mediatică, mărturii ale celebrităţilor, dar mai ales sacrosancţi experţi medicali care legitimează totul. ‘Experţii’ estimează că 40% dintre femei suferă de această boală. De fapt, este vorba doar de o manipulare cinică. Urmările pe care le produce acest tip de activitate farmaceutică vă otrăvesc viaţa prin mesajul pe care-l vehiculează. O slăbiciune a dv. este automat simptom de boală”, conchide Spencer.

Epidemia de marketing

În bestseller-ul Die Krankheitserfinder (Inventatorii de boli), Jorg Blech, biochimist german stabilit în America şi corespondent pentru Der Spiegel, New Scientist şi The Guardian, explică în ce mod industria farmaceutică în colaborare cu experţii de marketing a impus scăderea arbitrară a nivelului normal al colesterolului, pentru ca indivizi perfect sănătoşi să devină peste noapte bolnavi; explică cum, de vreo două decenii, femeile aflate la menopauză sunt terorizate cu spectrul osteoporozei pentru a favoriza vânzările la medicamentele care ar preveni fracturile; explică tehnicile de manipulare a opiniei publice pentru a crea o piaţă a pilulelor care tratează impotenţa.

 

Între 1984 şi 1987, DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder – Manualul bolilor mentale), care este biblia psihiatrilor americani, a introdus în ediția a 4-a 77 de noi boli mentale, scrie Jean-Claude St-Onge în cartea „Reversul pilulei”, publicată la Montreal în 2004. Pentru a introduce aceste boli, a trebuit schimbată definiţia bolnavului. Oricine simte la un moment dat o stare de rău devine automat bolnav. Şi, bineînţeles, comentează ironic St-Onge, pentru fiecare boală există un medicament. Iată câteva exemple de boli noi:

- timiditatea este reciclată sub numele de „anxietate socială”;

- regurgitarea naturală la bebeluşi devine „reflux esofagian patologic”;

- îmbătrânirea firească se transformă în „insuficienţă circulatorie cerebrală”;

- până şi stresul de la loterie este definit ca „traumatismul biletului necâştigător”.

 

În aprilie 2004, o anchetă bine documentată şi aprofundată realizată de Lisa Cosgrove, cercetător la Universitatea din Massachusetts, Boston, şi publicată în prestigioasa revistă Psychotherapy and Psychosomatics, a demonstrat că mai bine de jumătate dintre psihiatrii care au lucrat la redactarea DSM 4 au fost plătiţi de firmele care fabrică exact medicamentele care tratează aşa-zisele boli noi introduse în manual.

Impresia de depresie

Numărul persoanelor depresive de pe mapamond a crescut de şapte ori din 1970 până în 1996, relevă profesorul canadian Jean-Claude St-Onge. În Statele Unite, numărul de consultaţii în urma cărora s-au prescris antidepresive s-a dublat între 1980 şi 1989. O tendinţă similară s-a înregistrat în tot Occidentul. Numărul femeilor care iau antidepresive este triplu faţă de cel al bărbaţilor, iar milioane de copii americani le iau cu regularitate. Cu toate că antidepresivele nu sunt indicate în tratamentul depresiilor uşoare la adulţi, ele sunt prescrise masiv. Două sunt motivele pentru care medicii o fac totuşi:

 

1. În 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a pus la punct un program de formare rapidă, cu durata de o jumătate de zi, care să permită medicilor să pună rapid un diagnostic, pornind de la ghidurile clinice. Permisiunea acordată astfel medicilor generalişti de a trata depresia a dus la multiplicarea de câteva ori a vânzărilor de antidepresive.

 

2. Societăţile farmaceutice au culpabilizat medicii, acuzându-i în mod repetat că rata crescândă a sinuciderilor este vina lor, pentru că nu prescriu suficiente antidepresive. Lobiştii au lansat chiar ideea că 60-70% dintre sinucideri sunt cauzate de depresii netratate. Potrivit lui St-Onge, mai ales femeile sunt vizate de eforturile de medicalizare a vieţii. Altădată, ele mergeau la medic când erau gravide, acum îl consultă în chestiuni de contracepţie şi menopauză. De altfel, se vorbeşte deja şi de „perimenopauză” (perioada de dinainte de instalarea menopauzei şi până la instalarea ei propriu-zisă), o nouă afecţiune ce se încearcă a fi popularizată. Ca urmare, femeile devin consumatoare de pastile pe perioade mari de timp.

Cherchez la femme malade! [Căutați femeia bolnavă!]

Hormonoterapia substitutivă este un pas uriaş în medicalizarea vieţii femeii. Cu toate că 75% dintre femei nu manifestă niciun simptom deranjant când ajung la menopauză, producătorii farmaceutici şi experţii lor de marketing apelează la frica lor de îmbătrânire pentru a-şi vinde produsele. Şi asta, în ciuda deselor efecte secundare ale tratamentului: dureri de cap, greţuri, infecţii genito-urinare, varice, sensibilitate mamară etc. Cu atât mai mult, cu cât comunitatea medicală nu a ajuns la un consens privind eficienţa hormonoterapiei substitutive, mulţi avertizând asupra utilizării iresponsabile a tratamentului.

 

Osteoporoza, procesul normal de scădere a densităţii osoase odată cu vârsta, face şi ea din femeia de vârsta a doua o ţintă de marketing. Dar probabil cel mai josnic tertip al firmelor farmaceutice este deja pomenita disfuncţie sexuală la femei (DSF). Peste 40% dintre femeile între 18 şi 59 de ani ar suferi de ea. De unde această cifră? St-Onge ne lămureşte: un studiu făcut în SUA cerea unui număr de 1.500 de femei să răspundă cu da sau nu la 7 întrebări. Dacă răspundeau cu da fie şi numai la una din întrebări, erau catalogate ca suferind de DSF. Printre ele, se numărau cele care declarau că timp de mai mult de două luni în ultimul an nu au simţit dorinţă sexuală, au simţit anxietate faţă de propria performanţă sexuală sau au avut probleme de lubrifiere. (Journal of the American Medical Association, 1991).

Farmacoterapia fricii

Cea mai eficientă strategie de marketing pentru „vânzarea bolilor” este frica. Pentru a vinde femeilor la menopauză hormonul de substituţie s-a mizat pe frica de criza cardiacă. Pentru a vinde părinţilor ideea că cea mai mică depresie necesită un tratament greu şi îndelungat, s-a mizat pe teama de sinucidere a tinerilor. Pentru a vinde medicamente anticolesterol, s-a mizat pe teama morţii premature. Şi asta în pofida faptului că medicamentele promovate furibund produc efecte inverse celor scontate. În noul limbaj de marketing se vorbește deja de „farmacoterapia fricii”.

 

Medicul Martin Winkler constată în postfața lucrării „Inventatorii de boli” de Jorg Blech: „Dacă altădată puteam spera să găsim un tratament pentru fiecare boală, astăzi negustorii de sănătate par să vrea a găsi o boală pentru fiecare medicament fabricat. Manipulând membrii influenţi ai comunităţii medicale, lobby-urile industriei farmaceutice au modificat încet, încet limitele anumitor valori biologice (colesterol, tensiune arterială etc.) pentru a crește astfel numărul pacienţilor susceptibili a fi trataţi. Căci a-i face pe nişte oameni perfect sănătoşi să creadă că trebuie să se îngrijească pe viaţă reprezintă pentru fabricanţi o veritabilă rentă viageră”.

Sursa: http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/social/buyology-%E2%80%93-stiinta-manipularii-consumatorilor-comerciantii-de-boli-inventate-12396.html

-----------------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------------------------------------------

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------