PDL şi-a modificat Statutul în baza căruia funcţionează ca partid politic, la mijlocul lunii mai, însă a uitat să informeze şi Tribunalul Bucureşti despre schimbările făcute, astfel că acum se cere radierea Partidului Democrat-Liberal din Registrul partidelor politice.
Ioan Oltean, uns secretar general al partidului cu aceeaşi ocazie, recunoaşte chiar că el trebuia să se ocupe de înregistrarea modificărilor operate în mai la Statut, dar pur şi simplu nu a făcut-o la timp.
Preşedintele PDL, Emil Boc, absolvent al Facultăţii de Drept, susţine că termenul de 30 de zile pentru depunerea la Tribunal a actelor este doar "o recomandare" şi, prin urmare, partidul său nu e în niciun pericol.
Legea partidelor politice spune însă, la articolul 25 alineatul 2, că orice modificare a Statutului partidului "se comunică Tribunalului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data adoptării". "În cazul în care modificările nu sunt comunicate conform art. 25 alin. (2) sau dacă instanţa a respins cererea de încuviinţare a modificării statutului, iar partidul politic în cauză acţionează în baza statutului modificat, Ministerul Public va solicita Tribunalului Bucureşti încetarea activităţii partidului politic şi radierea acestuia din Registrul partidelor politice", prevede articolul 26 al aceleiaşi legi.
Pare incredibil ca un partid care a trecut de-a lungul timpului prin alianţe, fuziuni şi schimbarea denumirii - toate aceste acţiuni obligatoriu de notificat la Tribunal - să fi uitat acum de această obligaţie. Dar dacă a premeditat?
De ceva vreme se vorbeşte în PDL şi în mediul politic despre "schimbarea la faţă" a partidului portocaliu, în vederea alegerilor de anul viitor. Culoarea portocalie nu mai este un atuu în alegeri, iar PDL a testat în ultimii ani verdele în cele câteva alegeri parţiale care au avut loc, cel mai recent în Neamţ, iar în Maramureş a mers pe alb. În plus, chiar în aceste zile Şcoala de vară a tineretului PDL se desfăşoară sub culorile verde, albastru şi alb, de la manifestare lipsind portocaliul.
Este apoi discuţia despre semnul PDL, trandafirul, de care vechii PD-işti sunt ataşaţi, dar care a rămas din perioada în care formaţiunea era în Internaţionala Socialistă şi nu rezonează cu Partidul Popularilor Europeni, din care face acum parte şi care are ca simbol inima.
Şi despre schimbarea denumirii partidului s-a discutat, mai ales în preajma Convenţiei Naţionale din mai. Speculaţii au apărut şi în legătură cu cererea fiicei celei mari a şefului statului, Ioana Băsescu, de înregistrare la OSIM a denumirii "Mişcarea Populară".
Dezbaterea privind oportunitatea "rebranduirii" PDL există, partidul testează tot mai frecvent diverse formule, în special în privinţa cromaticii, însă o decizie încă nu a fost luată, având în vedere şi că în partid există o opoziţie la eventuale schimbări. În aceste condiţii, radierea PDL din cauză că, ce să-i faci, domnul Oltean a uitat, nu ar putea fi tocmai pretextul pentru "renaşterea" partidului sub o altă denumire, culoare şi simbol?
(Material realizat de Ioana Câmpean, ioana@mediafax.ro)
Ce cred eu?
Pentru PDL, Legea este doar o "recomandare"!
Ei sunt deasupra Legii!
Si traiesc bine!
Admin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu