România ţinta unei agresiuni?

"România ţinta unei agresiuni?
Observând ceea ce se întâmplă în ultima perioadă în viaţa politică, economică şi socială din România am putea crede că trăim de ceva timp în plin “război”.

Iniţial acesta părea clasicul război româno-român, dar există semne că am fi şi ţinta agresiunii unor entităţi externe, primul fiind doar stimulat de acesta din urmă.

Firesc ar fi să ne întrebăm: această stare este generată de români? Sau interese externe creează această psihoză a conflictului permanent?

Vis-a-vis de agresiunea externă, chiar dacă este greu de identificat, există nişte elemente care indică faptul că România este o “ţintă” prin:
- distrugerea imaginii în cadrul UE prin: accentuarea fenomenului corupţiei, incapacitatea clasei politice de a adopta măsuri eficiente;
- crearea unor situaţii conflictuale la frontiere: vezi Republica Moldova, Ucraina şi Rusia;
- acţiunile incoerente în plan economic ale liderilor politici;
- îndatorarea excesivă a ţării;

Cum se realizează aceste lucruri? În primul rând, prin manipularea şi constrângerea celor mai activi vectori ai vieţii economico-sociale: clasa politică şi mass media.

Şi-acum să le luăm pe rând.

Clasa politică este, evident, dominată şi manipulată prin exploatarea propriilor racile. Acest lucru a fost oarecum facilitat de neputinţa societăţii civile de a elimina, anterior alegerilor, sau prin alegeri, persoanele cu vulnerabilităţi evidente.

Acest fapt a permis să avem în continuare politicieni persoane suspectate de colaborare cu poliţia politică, foşti activişti PCR, corupţi, afemeiaţi, devianţi sexuali, duşmani ai poporului român, incompetenţi, lingăi şi proşti (în sensul ştiinţific al cuvântului).

Toate aceste vulnerabilităţi au devenit adevărate pârghii de acţiune ale agresorului. Prin exploatarea lor (ale vulnerabilităţilor) se poate genera un anumit curs de acţiune a decidenţilor. De fapt totul se traduce simplu: Cum ar putea acest tip de persoane să acţioneze cu fermitate şi în interes naţional, din moment ce ei trebuie, în primul rând, să-şi ascundă aceste vulnerabilităţi?

Să vedem cum se manifestă aceste vulnerabilităţi la nivelul principalelor structuri ale statului.

Parlamentul: deşi marea masă a parlamentarilor români sunt persoane de bună credinţă, cei care invariabil ies la rampă fac parte din categoria celor cu probleme. Indiferent de partidul pe care, pe moment, “îl servesc”. Liderii aparţin unor grupuri de interese evidente, calităţile lor fiind reduse sau chiar lipsind cu desăvârşire.

A fost amuzant momentul în care a fost nevoie să se aleagă viitorul preşedinte de la Cameră; opţiunile “s-au situat” între un fost fotomodel (dependent politic de o altă persoană) şi un dubios politician de prin Transilvania.

Celălalt preşedinte de Cameră poartă “stigmatul” deţinerii ilegale a unei locuinţe de protocol şi al neputinţei (demonstrate) că în atâţia ani de muncă nu a reuşit să-şi achiziţioneze o locuinţă.

Guvernul: caracteristica dominantă a membrilor guvernului este dată de faptul că, o parte semnificativă, fac parte din categoria “incompetenţi dovediţi” – din legislaturile anterioare – (vezi transporturile, învăţământul, economia, agricultura, protecţia socială şi munca); alţii, aparţin categoriei “obedienţi politic” – fără coloană vertebrală (MApN, turism, tineret, cultură, mediu, finanţe).

Corpul consilierilor prezidenţiali şi guvernamentali: aceştia au fost selecţionaţi aproape exclusiv pe principiul obedienţei.

Mass Media: pe lângă faptul că jurnaliştii sunt “arondaţi” intereselor patronatului din presă, majoritatea formatorilor de opinie fac parte din categoria persoanelor susceptibile de a avea vulnerabilităţi. Vulnerabilităţle ar fi date, fie de apartenenţa la fostul PCR sau la poliţia politică, interese economice, fie de apartenenţa la un grup politic.

Cum, parte din patronatul din presă are grave probleme de moralitate şi chiar de legalitate, este clar că acesta va face jocul celui care i-o va impune. De aceea, există posturi TV “arondate” puterii politice şi posturi TV care atacă în permanenţă puterea politică.

Obiectivitatea fie lipseşte, fie se regăseşte pe canale cu audienţă redusă la public. În niciun caz TV.

Nivelurile la care se manifestă agresiunea:

1. Politic: manipularea clasei politice sau chiar conducerea acesteia pentru realizarea impresiei de scandal, incapacitate, duşmanie, crearea iluziei că actuala situaţie politică va fi schimbată cu ocazia alegerilor prezidenţiale. Manipularea liderilor politici prin împingerea acestora în a face declaraţii radicale faţă de adversarul politic lucru care să-i aducă pe poziţii ireconciliabile. Reactivarea unor pseudo-lideri politici extremişti ca exprimare, peninbili şi şantajabili în scopul disipării intenţiilor de vot;

2. Economic: adoptarea unor măsuri care contravin intereselor naţionale: impozitul “forfetar” ca şi cauză a distrugerii IMM-urilor, neadoptarea unui plan concret de măsuri anticriză, contractarea unui împrumut extern împovărător care va afecta mai multe legislaturi, efectuarea de cheltuieli nejustificate în contrapondere cu altele care nu se efectuează (vezi cazurile de la turism şi tineret);

3. Social: antagonizarea categoriilor sociale prin “asmuţirea” unora împotriva celorlalte, neacordarea unor drepturi salariale legale;

4. Instituţional: distrugerea unor instituţii fundamentale ale statului român: Armata, Justiţia, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională prin: crearea impresiei că deţin salarii şi pensii de lux, infiltrarea politicienilor cu interese economice la nivelul Curţii de Conturi, existenţa în cadrul Curţii Constituţionale a unui număr semnificativ de judecători “cu probleme”, distrugerea bazei de selecţie a Armatei şi a nivelului de trai a membrilor acesteia;

5. Mediatic: crearea în permanenţă a aşa-ziselor “scandaluri de presă” în care mass media se lasă antrenată cu “dezinvoltură” în scopul distragerii opiniei publice de la adevăratele probleme ale naţiunii;

6. Justiţie: crearea impresiei că aceasta este imposibil de reformat, că membri ei fac parte din categoria corupţilor;

7. Legislativ: adoptarea unor legi superficial întocmite, cu scopul inducerii în eroare a opiniei publice că “se lucrează”, fără crearea de dezbateri publice şi fără a se analiza efectele; distrugerea principiului de drept al “neretroactivităţii legii” prin care se induce fapul că orice lege odată adoptată va avea viaţă scurtă, funcţie de interesele de moment ale clasei politice;

8. Sănătate: modificarea permanentă a cadrului legislativ din domeniu, perceperea unor taxe pe serviciile medicale anterior gratuite;

9. Învăţământ: distrugerea bazei de selecţie a corpului didactic prin pauperizarea acestei categorii, neacordarea drepturilor salariale legale, nereformarea sistemului de învăţământ, distrugerea învăţământului superior prin avizarea unor facultăţi private tip SRL, politizarea structurilor de conducere, numirea unui ministru fără personalitate şi fără performanţă managerială;

10. Extern: atragerea României în criza din Republica Moldova inducându-se impresia implicării active a României în problemele interne ale ţării vecine;

11. România ca membru al Uniunii Europene: neîndeplinirea sistematică a angajamentelor de reformare a justiţiei; lipsa de performanţă a europarlamentarilor români actuali şi cooptarea pe listele de partid pe locuri eligibile a unor personalităţi cu expertiză limitată, obsucre sau compromise;

12. România ca membru al NATO: transformarea treptată a Armatei României, un aliat activ şi performant în cadrul Alianţei, într-o armată fără resurse, personalitate şi implicit fără vizibilitate. Prin aceasta se distruge şi singurul vector de promovare a politici externe româneşti;

13. Etnic: transcederea problemei “autonomiei teritoriale” a minorităţii maghiare la un alt nivel prin radicalizarea discursului liderilor acesteia ca urmare a necooptării la guvernare a UDMR contrar angajamentelor anterior asumate de PD-L.

Toate acestea converg spre concluzia că România se află în mijlocul unei agresiuni, mijloacele folosite sunt exact cele oferite de clasa politică românească aflată într-o formă sau alta sub controlul agresorului.

Agresorul sau grupul de agresori pot fi entităţi statale sau grupări economico-financiare transnaţionale.

În loc de concluzii: mica analiză de mai sus este bazată pe observarea modului în care funcţioneză puterea politică în România, punctele de vedere exprimate de formatorii de opinie în media, modificarea cadrului legislativ, semnalele transmise de organismele internaţionale din care România face parte sau de lideri din ţări străine.

28 mai 2009"
Preluat din: InfoMondo Militar